Până în momentul de față eu am fost „băiețelul mamei”. Știți persoanele alea care își pun pe facebook că lucrează la „buzunarul mamei sau al tătălui”? Ceva de genul acesta am fost și eu până acum câteva luni. Nu am făcut acest lucru dinadins. Pur și simplu am crezut și am sperat că facultatea pe care am terminat-o îmi va aduce un job pe tavă (P.S. Am terminat facultatea la USV, mai exact Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor). Pe foaie sunt inginer în calculatoare și tehnologia informației, în realitate sunt o pagină web căreia trebuie să îi dai mai multe refresh-uri ca în sfârșit să îți afișeze conținutul dorit. 

          Am avut parte de multe interviuri. Să fiu cât se poate de realist în cifre, m-am oprit la numărat la al 50 lea interviu și la a 300 candidatură depusă (bestjobs, ejobs, linkedin, olx, hipo, ro.indeed.com și lista poate continua). Am avut candidaturi respinse din prima, la altele am avut răspuns și am trecut în etapa următoare, unii așteptau ca aluatul să crească…

          La interviuri am primit tot feluri de răspunsuri. Știți voi textul acela de bun simț lung: Vă mulțumesc pentru timpul și interesul acordat companiei X bla bla, dar căutăm pe cineva cu mai multă experiență bla bla bla…

          Ținând cont că am aplicat doar la job-uri de junior și multe internship-uri, dar na, ei doreau experiență cu ardoare. Am avut interviuri frumoase, interviuri care mi-au lăsat un gust amar și unele care m-au dezamăgit complet, deși mi-au spus că am trecut în etapa următoare și după nu mai răspundeau la email sau spuneau că te vom suna în maxim o săptămână. Ghici ce? :))))

          Cu siguranță am învățat multe din aceste mici experiențe, dar în același timp am realizat că titlurile de junior sau de internship sunt puse doar de marketing. Se poate să nu fii fost pregătit din punct de vedere tehnic la interviuri, poate că suprapunerea interviurilor cu pandemia a fost și ea un factor perturbator. Nu am ajuns la un răspuns concret, dar știu că nu mă mai gândesc la asta. Cel mai important lucru pe care vreau să ți-l spun din această experiență umilă este faptul că mai bine muncești de tânăr, încerci orice decât să faci o facultate de gura lumii și atunci când o termini să fii mai confuz decât în prima zi de cursuri. 

          În februarie m-am angajat ca livrator la Tazz. Am un prieten care este colaborator cu ei și am mers direct la el. Nu poți avea încredere în oricine și de aceea am ales să-l contactez pe el. Mi-a spus cum stau lucrurile, am semnat contractul și m-am apucat de treabă.

          Primele 2-3 zile au fost groaznice pentru mine, ținând cont că nu lucrasem nicăieri, nu știam cu ce se mănâncă, aveam o teamă enormă de eșec, nu voiam să întârzie comanda, nu voiam să se supere clientul pe mine, dar în același timp eram și foarte entuziasmat. Voiam să fiu un exemplu pentru mine. Voiam să fiu ceea ce nu am putut fi până în acel moment. Poate te întrebi de ce eram pus pe modul omulețului cu foarte multe gânduri doar pentru un job de livrator? Dacă tu tratezi cu superficialitate orice, unde ajungi? Care este rezultatul final? Ce persoană crezi că vei deveni TU?

          Am fost atât de înspăimântat în prima zi încât am rugat-o pe iubita mea să vină cu mine la livrări. Mi-am programat 2 ore de la 20-22 mai pe seară ca să nu fie atât de mult trafic, fiind și în București, mi-a fost frică. Un coleg de-al meu de la Tazz care lucra tot la prietenul meu, doar că el era pe Cluj mi-a povestit că sunt șanse să îți intre câteodată și câte 3 comenzi imediat după ce deschizi aplicația, doar că se întâmplă foarte foarte rar acest lucru. Se pare că eu am avut norocul începătorului, mi-au intrat 3 comenzi… Deja începeam să transpir, mă gândeam dacă voi avea loc de parcare la respectivul restaurant și alte mii de gânduri pe secundă. În sfârșit, aveam două comenzi de la restaurantul Dristor doar că cel din Centru Vechi și o comandă de la pizzeria Maia tot din împrejurimi. 

          Am intrat în restaurantul Dristor, cred că erau pe puțin vreo 6-7 shaormeri ca să le spun așa care munceau intens acolo, un teanc de bonuri cu comenzi, mulți curieri de la Tazz, Glovo, Bolt… Vreo cinci minute am intrat într-o stare de anxietate cumplită, aproape că se îndrepta spre un atac de panică. Nu știam unde trebuie să plătesc, nu știam cu cine trebuie să vorbesc pentru comandă, îmi era rușine să întreb cât durează, îmi venea să închid aplicația și să plec. Creierul reptilian se activase.

          Am inspirat și expirat de câteva ori după care am început să întreb persoanele de acolo și să le rog să îmi explice cum trebuie să procedez. Până la urmă m-am descurcat, mi-am primit comenzile de la Dristor, după care m-am dus la pizzeria Maia să preiau comanda pentru clientul rămas. Nu găseam pizzeria respectivă, am intrat la Nikos și am întrebat dacă fac pizza Maia. Wtf? Cum să întreb așa ceva? Acum când mă gândesc la cele întâmplate, îmi vine să mor de râs.. dar pe moment eram ud leoarcă. Era o doamnă scumpă acolo care mi-a explicat că pizzeria respectivă este în lateral. Am reușit într-un final să adun toate comenzile. I-am sunat pe toți clienții și le-am spus cum mă numesc, că produsele lor se află în posesia mea, mi-am cerut scuze în numele meu și a restaurantului că a durat mai mult și că mă îndrept spre ei. Nu am fost obligat să fac toate lucrurile acestea. De fapt, lor chiar le apăreau pe aplicație cum că „curierul ridicase comanda dvs”,  dar așa am simțit că vreau să fac. M-am pus în locul clientului, bă oare eu mi-aș dori să fiu sunat de către livrator? Cum m-aș simți dacă ar face cineva ceva de genul pentru mine?

          Nu vă așteptați ca toți să aibă nu știu ce reacții, dar chiar unul dintre ei mi-a spus la telefon chiar mă bucur foarte mult că m-ai sunat. Ești primul care face acest lucru. M-am simțit foarte bine. Mi-a oferit satisfacție, prinsesem mai mult curaj, eram bucuros că sunt apreciat și eu la rândul meu. 

          Norocul meu a fost că iubita mea era cu mine și acest lucru mi-a oferit o încredere și mai mare. Chiar pot spune că s-a comportat ca un copilot. Puneam mașina pe avarii, stătea ea. Dacă nu eram atent în trafic din cauza faptului că eram panicat, ea mă ghida. Pentru mine a contat enorm. Dacă ea nu era în seara aceea, poate eu făceam cel puțin 3 mini accidente.. 

          Am ajuns la primul client. Comanda a fost plătită de către mine la restaurant, urmând ca eu să-mi recuperez banii de la el. I-am scos din geantă comanda. Mi-am cerut scuze încă odată pentru întârziere, i-am spus că mâncarea este încă caldă și i-am urat poftă bună.  Comanda a fost 41 lei, mi-a oferit 50 de lei, mă pregăteam să scot portofelui să-i dau restul, iar el a spus nu, nu. Restul este pentru tine. Uite, așa am avut norocul ca de la prima comandă să primesc nouă lei bacșiș.Am livrat și comenzile rămase. Cu ultimul client am stat chiar și afară de vorbă un pic mai mult, ținând cont că mi se terminase tura.

          A fost o seară îngrozitoare pentru că ieșisem total din zona mea de confort. Nu mai eram băiețelul mamei, nu mai eram cel ocrotit de lume. Am văzut că banii nu se fac așa ușor, am văzut că a fi livrator nu este ușor, am înțeles că utilitatea omului este primordială pentru șlefuirea caracterului. Am învățat că bacșișul este o formă de respect și de apreciere. Am învățat cu unu la sută mai mult. DA, a fost inconfortabil, dar s-a meritat și încă se merită. 

          Îmi pare rău că am pierdut 4 ani degeaba în facultate. Nu îmi pare rău că am stat aproape 1 an acasă (ținut doar în promisiuni legate de interviuri). Nu îmi pare rău că am ales să îmi înfrunt frica de eșec. Nu îmi pare rău și nu îmi este rușine să spun că primul job a fost de livrator.
          Sunt bucuros că am avut ce să-ți povestesc!

          Am primit 9 lei bacșiș și am plâns de fericire…