Îmi propusesem să scriu un articol pe săptămână. „A propune” este un verb cu o pronunție impunătoare, probabil pentru că începe cu  „pro” și parcă te duce cu gândul la ceva care sună profi, dar este înșelător. Dacă era așa, ar fi trebuit să am 4 postări până acum pentru luna ianuarie. Singurul 4 care se regăsește este cel din articolul anterior „Vreau să văd totul 4K (De ce?)”.

          Mi-am comandat de pe bookzone câteva cărți (15 ca să fiu exact). Am prins o ofertă foarte bună, dacă ar fi fost să le iau la preț întreg aș fi dat cu 50-60% mai mult. Eu sunt un consumator foarte mare de cărți, mai ales de cele legate de psihologie, dezvoltare personală, spirituală, economie și business. În ultima vreme mă simt puternic atras de cărțile din categoria memorii și biografii, punându-le în așteptare pe celelalte așa cum poți face și cu apelurile. 

          Recent, am terminat de citit o anumită carte și mai exact „Undă verde” scrisă de către Matthew McConaughey (pentru cei care preferă cărțile în engleză o pot găsi sub denumirea de Greenlight). Matthew McConaughey este un actor american. S-a născut în Uvalde, Texas. Are vârsta frumoasă de 52 de ani, este căsătorit, are trei copii. Mă opresc aici cu detaliile.

          Matthew McConaughey este unul dintre actorii mei preferați. În momentul în care la recomandări pe bookzone mi-a apărut cartea lui mi-am spus că trebuie cu orice preț (vreo 60 de lei a fost, dar s-a meritat) să o adaug la mini biblioteca mea. Este o plăcere să afli despre toate aventurile pe care le-a avut pe parcursul vieții. Evident, eu nu voi „recenzia” această carte (nu există verbul a recenzia, dar îmi place să mai inventez cuvinte).

          Matthew McConaughey este cunoscut pentru multiplele roluri pe care le-a avut în filmele de comedie sau comedie romantică. Neîncetata sa căutare de către regizori în acest gen a fost pentru faptul că reușea să stabilească o chimie absolut fascinantă între el și protagonistă. Oamenii din toată lumea care îl urmăreau pe ecrane se simțeau foarte bine. Treceau de la o stare la alta într-o fracțiune de secundă, de la zâmbet la plâns, de la ură la iubire ș.a.m.d. 

          El se simțea foarte bine când afla de aceste lucruri, se simțea mulțumit că reușea să transmită aceste emoții. De ce am spus doar mulțumit? La un moment dat a simțit că nu este de ajuns ce a făcut, dorea mai mult de la el, asta pentru că știa că poate mai mult și că este capabil. Își dorea să lase ceva în urmă cu adevărat. Nu să fie recunoscut ca „funny guy”. Voia să ajungă să se simtă împlinit, nu să fie doar mulțumit cu ceea ce realizase până atunci. Din momentul respectiv a decis că nu va mai dori să interpreteze rolul unui protagonist haios și romantic, așa cum și-a obișnuit publicul.

          TIMP DE UN AN:

          „În toată această perioadă, am primit zeci de oferte de comedii romantice. De fapt, am primit doar oferte de comedii romantice. Le-am citit din respect, dar mi-am urmat planul și, în cele din urmă, le-am refuzat pe toate. Dar cât de puritan eram mai exact?
Ei bine, am primit o ofertă de 5 milioane de dolari pentru filmări care ar fi durat două luni. Am citit scenariul. Am refuzat.

          Apoi mi-au oferit 8 milioane de dolari. Nu.

          Apoi mi-au oferit 10 milioane de dolari. Nu, mulțumesc.

          Apoi mi-au oferit 12,5 milioane de dolari. De data asta nu, dar… mulțumesc.

          Apoi 14,5 milioane de dolari.

          Hmm… Stai să recitesc scenariul.

          Și știi ce? Era un scenariu mai bun. Era mai amuzant, mai dramatic, de o calitate superioară față de cel de 5 milioane de dolari. Era același scenariu, cu exact aceleași cuvinte,dar era mult mai bun decât cele de până atunci.

          Am refuzat oferta.

          Dacă nu puteam face ce îmi doream, nu aveam de gând să fac ce nu-mi doream, indiferent de preț.”

          Sincer, nu am reușit să-mi găsesc propriile cuvinte pentru a rezuma ceea ce a spus el, dar cred că a fost mai interesant să citiți un mic paragraf din cartea lui. Accentul fin pus între prima și ultima ofertă mi se pare pur și simplu genial. Același film, sume diferite. Simțul umorului, familia sa și mai ales faptul că el nu face lucruri cu jumătate de măsură l-au ajutat să treacă peste acest(e) obstacol(e). 

          „A trebuit să îmi spun constant că așteptarea mea era o formă de gratificare, că abstinența de atunci era o formă de investiție care urma să îmi asigure în viitor rentalibilitatea unei investiții bune, că protestul meu avea să-i dea sufletului bonusuri pe parcurs, că, așa cum spunea Warren Buffett, îmi cumpăram pălării de paie în plină iarnă.”

          Industria cinematografică a recepționat foarte bine mesajul lui Matthew McConaughey. Încă vreo zece luni nu mai primisese nicio propunere, nicio ofertă. Nici măcar pentru comediile romantice. Timp de douăzeci de luni nu a mai oferit publicului sau industriei nimic din ceea ce era obișnuită să primească. S-a retras acasă în Texas alături de soția și copiii lui. Cei din industrie nu știau unde se afla, dar știau ceea ce nu mai avea de gând să facă.

          Hollywood-ul a realizat că brand-ul tipului din comedii romantice murise. Dar s-a întâmplat ceva brusc și suprinzător pentru el. A devenit „ceva”, cea mai nouă și bună idee.

          Culmea, prin anonimat și distanțare a reușit să genereze creativitate, așa cum susține. A început să curgă pe bandă rulantă ofertele pentru filme de dramă. Marca anterioară devenise istorie, punând accent pe faptul că: „Eram o re-descoperire, și era momentul să mă inventez.”

          A reușit să elimine undele galbene și roșii pe care le știm bine cu toții. Și-a creat propriul semafor cu verde, verde și verde. Cum? Prin dedicație, susținere și prin faptul că nu l-a clintit nimeni și nimic  de la adevăratul său țel. Cel mai probabil datorită acestui mod de abordare a reușit să câștige oscarul pentru cel mai bun actor (Dallas Buyers Club) în anul 2013. 

          Am ajuns la DA, spunând NU – Matthew McConaughey