Nu știu ce oră este acum, dar sunt sigur că deja a trecut data de 16 martie. Probabil, TU vei citi acest articol pe 21-22 martie că atunci simt eu că ar trebui să fie „live” pentru tine. De la ziua îndrăgostiților, dar pe stil românesc, unii s-au gândit că oamenii nu au suferit destul în pandemie și au zis că ce bine ar fi să punem puțin sos Sriracha peste inimile oamenilor și să începem să bombardăm. De atunci lucrurile au degenerat mai mult sau mai puțin. Știți voi prea bine despre ce este vorba…

          Mă plimbam acum 2-3 zile cu mama mea și din întâmplare am trecut print-un loc unde era efectiv șantier (pentru cei care sunt din Suceava, acel loc este „Piața Mică”). Pe lângă tot praful pe care-l inhalai fie că vrei sau nu, mai erau și niște gropi pe care le puteai numi gheizere. Într-un moment de inspirație senzorială vizuală, observ un afiș lipit pe o mică tarabă. Ieșind în evidență textul cu dimensiunea cea mai mare, scria Tudor Gheorghe, urmat de „în premieră și de „Tandru, Senzual, Uitat.” Mi-am spus că dacă tot sunt în Suceava pentru câteva zile, trebuie să fac cumva să merg să-l văd. În acel moment, creierașul meu și-a lăsat ego-ul deoparte și a reușit să vadă și data în care va avea loc acest eveniment (scria 16 martie, ora 19:00). I-am făcut iubitei mele o surpriză și am luat două bilete (mă rog, l-am rugat pe tata să mi le cumpere pentru că am momente când sunt atât de leneș și nu îmi place să mă trezesc dimineața, un defect asumat și care trebuie îndepărtat). A doua zi tata mi-a cumpărat biletele, unul a costat 100 lei. Prinsesem loc pe rândul Z. Sincer, nici nu a mai contat rândul atât timp cât am reușit să prind bilete știind că la maestrul Tudor Gheorghe sala este mereu plină. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.

          Vine data de 16 martie, ora 19:00. Suntem pe locurile noastre pe rândul Z. Mă așteptam ca sala să fie plină, doar că nu mă așteptam ca Suceava să meargă în număr atât de mare… A fost un șoc pentru mine și în același timp m-am simțit mândru că suma de 100 lei nu a constituit un efort atât de mare încât oamenii să nu fie prezenți…

          Se așterne liniștea dinaintea aplauzelor… INTRĂ MAESTRUL TUDOR GHEORGHE!!!

          Palmele se făcuseră roșii de la atâtea aplauze, dar în același timp era un lucru pozitiv, am reușit să mă mai încălzesc un pic, ținând cont de faptul că parcă erai la Polul Nord în sala aceea.

          A fost momentul în care eu m-am simțit rușinat că maestrul Tudor Gheorghe își cere scuze în numele lui și a orchestrei Concertino pentru faptul că nu se află în costumele specifice pentru a evita o posibilă răceală, ei fiind de abia la al doilea spectacol din turneul lor. Pe moment am reflectat la faptul că ei chiar vor susține spectacolul în frigul instalat în sală. Vorba unei „celebre” doamne SĂ VĂ FIE RUUUȘIIINEEEE!!! (referință la Florica Dansatoarea vă rog frumos)

          Am fost dezgustat de faptul cum au fost tratați ei de către noi. Zic noi, pentru că implicit și noi suntem de vină pentru condițiile în care ne permitem să vizionăm un spectacol și mai grav, de ce fel de ospitalitate dăm dovadă când cineva face atât drum doar ca să ne bucure simțurile pentru o oră jumătate…

          Nu fusesem niciodată la un spectacol de-a maestrului Tudor Gheorghe și chiar nu știam la ce să mă aștept. Nu îmi făcusem așteptări, nu anticipasem absolut nimic. Știam doar că vreau foarte mult. Totuși, acest om are 76 de ani, cine știe când îi vom mai auzi pentru ultima dată vocea live. 

          TANGO-ul este cel uitat, tandru și senzual. Rotițele și-au luat uleiul de care aveau nevoie și au început să se învârtă și totodată și raționamentul meu. Imediat am făcut conexiunea cu titlul de pe afiș și cuvintele rostite de către maestrul Tudor Gheorghe. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit Tudor Gheorghe înainte să înceapă spectacolul au fost „Timp de o oră jumătate veți uita de toate grijile, evenimentele din ultima vreme și veți fi transpuși într-o lume plină de tango.” Poate nu am reprodus exact ce am auzit, dar așa a interpretat mintea mea, așa că nu pot să vă spun decât ceea ce am reținut eu. 

          Nici bine nu a terminat să fredoneze primul vers și eu deja m-am teleportat în propria-mi realitate. Mi-am permis sufletului să se joace pe ritmul orchestrei, dirijat de vocea maestrului Tudor Gheorghe. Timp de o oră jumătate, am dansat, am râs, am plâns, m-am împiedicat, m-am ridicat, m-am îndrăgostit, m-am îmbrăcat, m-am dezbrăcat. Toate având loc în dimensiunea tridimensională realizată de creierașul meu. Iar cireașa de pe tort a fost faptul că toate astea s-au întâmplat cu iubita mea. În toate aceste momente, ea era cu mine. Am fost amândoi purtați într-o poveste. Am fost regizori, scenariști, actori. Pe scurt, am fost artiști. Putem spune că am fost marionetele maestrului Tudor Gheorghe. La primul auz, sună manipulator, dar emoțiile pe care le-am simțit în seara aceea anulează orice interpretare negativă.

          Nu m-am simțit de foarte mult timp atât de liniștit. Acea liniște am avut-o  toată seara și inclusiv a doua zi, încă mai avea rămășițe…

          A fost o seară atât de mirobolantă încât nici acest adjectiv nu este suficient de puternic încât să reușească să descrie emoțiile pe care le-am simțit. Încă tremur un pic de fericire, fiind captiv de propriile emoții care mi-au radiat o energie electrizantă, care a resurcitat propria-mi inimă și care a îndepărtat tot sângele negru injectat de înalta societate. Evident, vina este a mea, dar prefer să empatizez cu tot ce mă înconjoară (cealaltă extremă nu mi se cuvine). 

          Sunt fericit că mi-am permis să particip la un astfel de spectacol. Poate dacă mă nășteam mai devreme aș fi asistat la mai multe spectacole de ale sale, dar universul crează și distruge folosindu-și algoritmul său. Nu știm niciodată ce urmează, poate acesta este și farmecul vieții…